joi, 22 decembrie 2011
duminică, 11 decembrie 2011
vineri, 2 decembrie 2011
duminică, 30 octombrie 2011
marți, 13 septembrie 2011
duminică, 4 septembrie 2011
joi, 18 august 2011
joi, 21 iulie 2011
luni, 11 iulie 2011
luni, 4 iulie 2011
miercuri, 29 iunie 2011
marți, 28 iunie 2011
luni, 27 iunie 2011
miercuri, 8 iunie 2011
joi, 26 mai 2011
luni, 23 mai 2011
sâmbătă, 21 mai 2011
joi, 19 mai 2011
marți, 17 mai 2011
Stephen Hawking – geniul care l-a infruntat pe Dumnezeu
Stephen Hawking – geniul care l-a infruntat pe Dumnezeu
Foto (14) Un copil fara abilitati deosebite
Stephen Hawking s-a nascut la Oxford, pe 8 ianuarie 1942, ca prim fiu al Dr. Frank Hawking, un reputat biolog englez, si al Isobelei Hawking. Stephen si-a petrecut copilaria, alaturi de cele doua surori mai mici, Philippa si Mary, si de fratele adoptat, Edward, la Londra, parintii sai mutandu-se la Oxford doar pentru ca Isobel sa poata naste in siguranta - in anul 1942, Londra se afla sub un puternic bombardament Luftwaffe.
Familia Hawking revine la Londra acolo unde Frank preia departamentul de parazitologie al Institutului National de Cercetari Medicale. Opt mai tarziu, in anul 1950, parintii lui Stephen se muta din nou, de data aceasta in St. Alban, acolo unde viitorul fizician urmeaza, pentru trei ani, cursurile scolii de... fete din localitate. Trebuie spus ca regulamentul institutiei respective le permitea baietilor cu varsta de pana la 10 ani sa studieze alaturi de micutele domnisoare.
Stephen Hawking urmeaza, apoi, cursurile Scolii St. Alban, acolo unde se dovedeste un elev bun, dar nu unul exceptional. Aceasta este perioada in care Stephen il descopera pe ilustrul matematician de originea armeana, Dikran Tahta, iar pasiunea sa pentru matematica avea sa il calauzeasca de atunci pentru tot restul vietii. La sfaturile tatalui sau, tanarul student se orienteaza catre cursurile Colegiului Universitar Oxford, aceeasi scoala pe care o urmase si Frank Hawkins. Cum insa colegiul nu avea o catedra de matematica, Stephen este nevoit sa urmeze o alta specializare, stiinte naturale, ocazie cu care aprofundeaza fizica.
Si totusi, cel considerat astazi un geniu al stiintelor exacte, Stephen Hawking, se dovedeste, mai degraba, un elev mediocru, ceea ce impune o reexaminare orala de final, pentru ca el sa poate absoli cursurile universitare. Abia atunci au inteles profesorii lui Hawking ca in fata lor, in fata comisiei de examinare, se afla un student a carui inteligenta si perspectiva asupra termodinamicii, relativitatii si a mecanicii cuantice era una cu mult superioara fata de restul studentilor.
"Nu tinea multe carti si niciodata nu lua notite. Evident, mintea sa era diferita de cea a contemporanilor sai. La examenul oral am inteles, alaturi de ceilalti profesori, ca stateam de vorba cu o persoana mult mai inteligenta decat multi dintre noi", declara ulterior, pentru The New York Times, profesorul de fizica al lui Stephen, Robert Berman.
Stephen descopera ca este atras puternic de astronomie, dar cum Colegiul Universitar Oxford se dovedeste insuficient pentru setea sa de cunoastere, viitorul om de stiinta aplica si este admis la Trinity Hall, Cambridge, acolo unde studiaza intens astronomia teoretica si cosmologia. De aici si pana la viitorul sau in aceste stiinte nu a mai fost decat un pas.
Hawking - un geniu al controverselor
Stephen isi ia doctoratul in cosmologie la Cambridge, acolo unde, din plicitseala, devine si carmaciul celebrei echipe de canotaj a acestei universitati, si castiga o bursa de cercetare la Colegiul Caius in 1965. Acesta a fost, spune el, un punct de cotitura in viata lui. Se confrunta cu un viitor sumbru, afectat tot mai grav de boala neuro-motorie de care aflase recent, insa bursa i-a permis sa se casatoreasca si sa isi continue munca in domeniul cosmologiei.
In colaborare cu Roger Penrose si alti cercetatori, dezvolta noi tehnici de studiere a structurii spatio-temporale la scara mare si le aplica la teoria Big Bang-ului si a gaurilor negre. In 1979 Stephen Hawking devine Profesor Lucasian de Matematica la Universitatea Cambridge, in 1982 primeste titlul de Comandor al Imperiului Britanic, iar in acelasi an, 1982, a devenit Companion Onorific.
Hawking a continuat sa investigheze functionarea campurilor cuantice in jurul gaurilor negre, descoperind spre surprinderea lui ca acestea nu erau in intregime negre, ci emiteau ceea ce a devenit cunoscuta drept "radiatia Hawking", care indica o conexiune profunda intre gravitatie si termodinamica. Stephen si echipa lui au dezvoltat abordarea euclidiana a gravitatiei cuantice, pe care au aplicat-o apoi gaurilor negre si universului primordial. Toate acestea au condus la ideea ca Universul este complet autonom si fara limite in spatiu si timp.
Hawking si-a atras, insa, si multe critici din partea oamenilor de stiinta. Felul sau nonconformist de a fi si de a-si exprima opiniile determinand pe unii dintre contestatarii sai sa il catalogheze drept un nebun. Una dintre teoriile care i-a atras antipatia unora dintre savantii lumii este, mai degraba, o convingere a britanicului, el afirmand ca viata extraterestra exista, fara doar si poate, in intinderea nesfarsita a universului.
"Gandirea mea matematica imi spune ca existenta extraterestrilor este cat se poate de rationala. Adevarata incercare este aceea de a ne imagina cum arata acesti extraterestrii. Ei nu numai ca exista cu siguranta pe alte planete dar pot exista, la fel de bine, pe stele sau, pur si simplu, plutind prin Univers".
Stephen Hawking a tras, insa, un semnal de alarma incercand sa tempereze entuziasmul celor care de abia asteapta o intalnire cu entitati din Univers. "Unele specii extraterestre sunt inteligente si pot chiar sa ameninte Terra. Contacul cu astfel de civilizatii ar putea fi devastator pentru umanitate. Daca extraterestrii ne vor vizita, este foarte posibil ca efectele asupra noastra sa fie identice cu cele produse de Columb si oamenii sai in America, un eveniment care nu a decurs deloc bine pentru nativii americani".
Si nu era decat inceputul unor afirmatii care au creat rumoare in absolut toate mediile stiintifice ale lumii. Stephen Hawking s-a declarat convins de posibilitatea calatoriilor in timp, sustinand ca acestea pot fi realizate intr-un viitor apropiat; de inevitabilitatea unei apocalipse si de modul in care ea se va produce, sau de unica sansa de salvare a omenirii, prin colonizarea unor alte planete.
Dar ceea ce l-a transformat intr-un inamic public pentru biserica crestina, in general, si pentru milioane de credinciosi a fost afirmatia sa cu privire la originile Universului si ale omului, implicit. Hawking a negat, practic, ideea de Dumnezeu, afirmand ca intregul Univers s-a creat singur, sub influenta legilor fizicii. "Deoarece exista o lege asa cum este gravitatia, Universul poate si se va crea singur din nimic. Creatia spontana este motivul pentru care exista ceva in locul a nimic, motivul pentru care Universul si noi existam. Nu este necesara invocarea lui Dumnezeu care, pe baza unui plan bine stabilit, a pus Universul in miscare. Intre stiinta si religie, stiinta va castiga intotdeauna. De ce? Pentru ca functioneaza", declara Hawking in lucrarea lui, The Grand Design. Cartea a generat un val de proteste, mai ales in Marea Britanie, acolo unde pozitia bisericii a fost una extrem de vehementa la adresa lui Hawking.
Dar domnul Hawking este, mai presus de toate, un om de stiinta extrem de popular. In ciuda bolii sale necrutatoare, Hawking este deja la al doilea mariaj, a aparut in mai multe showuri de televiziune si chiar si-a jucat propriul rol in celebrele seriale The Simpsons si Futurama.
Inca este implicat puternic in "fenomenul" LHC, fiind unul dintre oamenii care s-a aflat in spatele ideii de a crea un accelerator de particule foarte performant care sa permita intelegerea crearii Universului si a legilor sale fundamentale. Mai mult, el a aparut si in celebrul serial Star Trek: The next generation sub forma unei holograme, in episodul "Descent".
Autor al mai multor carti de succes, cu contributii prolifice in toate zonele fizicii gravitationale, dar in special in domeniul originilor si evolutiei Universului, Hawking nu a fost interesat niciodata de nivelul IQ-ului sau, sau de obtinerea unui doctorat. "Care ar fi scopul obtinerii unui doctorat daca oricum voi muri curand? Iar daca ma intrebati ce IQ am, raspunsul e simplu: Nu am nici cea mai mica idee. Parerea mea este ca aceia care se intreaba despre nivelul IQ-ului lor sunt niste fraieri".
Si totusi, in ciuda controverselor pe care le-a generat, Hawking este vazut de multi, in continuare, ca omul cel mai inteligent de pe Pamant. Iar daca teoriile sale sunt valide sau daca omul de stiinta Stephen Hawking s-a inselat, raspunsurile la aceste dileme nu vor putea fi gasite decat in viitor, pentru ca, dincolo de toate, nimeni nu poate nega faptul ca Hawking este omul care si-a depasit, cu mult, timpul...
*
Autor: Adrian Nicolae
„Tunelul de lumină” dintre viaţă şi moarte şi-a găsit explicaţia ştiinţifică
Experienţele dintre viaţă şi moarte
Gillian MacKenzie îşi aminteşte că a fost îngrijorată de starea copilului său nenăscut atunci când lumea din jurul ei a fost înghiţită de întuneric, cu excepţia unui singur punct luminos. Era conştientă că sarcina avea probleme şi că pierdea mult sânge în timpul acesteia, dar se simţea confortabil în acea lumină.
"Iniţial a fost un singur punct, iar apoi am observat că am fost târâtă spre el, acesta mărindu-se din ce în ce mai mult. Luminozitatea era atât de puternică, încât aveam senzaţia că mă aflu într-un tunel" a susţinut aceasta.
"Nu am simţit nicio frică atunci când mă aflam în tunel şi mă cufundam în lumină. Nu era un sentiment prea plăcut. Îl pot descrie doar ca pe un sentiment de transă", a continuat Gillian.
"Deodată am auzit o voce bărbătească ce striga: «Gill!». Era o voce foarte drăguţă şi m-am gândit: «O nu, mă aflu în faţa lui Dumnezeu şi eu nici măcar nu cred în El». M-a întrebat dacă ştiu cine este şi i-am răspuns: «Da, dar mi-e teamă că nu pot să îţi pronunţ numele». S-a dovedit că avea un simţ al umorului dezvoltat, deoarece a chicotit la auzul răspunsului meu" a reluat aceasta.
Experienţa lui Gillian s-a petrecut în urmă cu mulţi ani, înaintea apariţiei poveştilor despre experienţele dintre viaţă şi moarte. Şi în ziua de azi acea senzaţie pare reală pentru Gillian, care a suferit o hemoragie în timpul naşterii.
Nimeni nu poate şti cu siguranţă, dar cercetătorii consideră că aproximativ o persoană din zece va avea o experienţă între viaţă şi moarte, cel mai probabil în timpul unui stop cardiac.
În general vom vedea o lumină, vom merge printr-un tunel, ne vom întâlni cu o persoană dragă sau vom gravita deasupra corpului nostru, urmărind doctorii şi asistentele în încercarea de a ne resuscita.
Acele persoane care au trecut printr-o astfel de experienţă au descris acest eveniment ca pe o stare de bucurie şi cugetare ce i-a schimbat pentru tot restul vieţii.
Majoritatea persoanelor consideră că au avut o străfulgerare şi au aruncat o privire asupra vieţii de apoi. Deseori, această experienţă le întăreşte credinţa şi duce la dispariţia fricii faţă de moarte. Pentru aceşti oameni, întâmplările par reale, lucide şi preţioase.
Pentru ei ar putea veni ca un şoc vestea că un respectat neurolog american crede că poate explica în termeni fiziologici totate simptomele experienţelor dintre viaţă şi moarte. Aceste explicaţii vor infirma ideile conform cărora sufletele îşi părăsesc trupurile pentru a face o călătorie în viaţa de apoi şi pentru a se reîntoarce pe Pământ.
Un neurolog oferă explicaţia ştiinţifică
Kevin Nelson, profesor de neurologie la Universitatea din Kentucky, a studiat timp de 30 de ani experienţele dintre viaţă şi moarte.
În noua lui carte, acesta a explicat toate elementele unei experienţe dintre viaţă şi moarte, argumentul lui central implicând REM (mişcare rapidă a ochilor). În această fază a somnului se produc cele mai multe vise, în timp ce persoana care doarme are corpul paralizat, cu excepţia ochilor, a inimii şi a diafragmei - cea care controlează respiraţia.
Profesorul Nelson consideră că unii oameni sunt mai sensibili decât alţii la ceea ce se numeşte "intruziunea REM", moment în care paralizia ce însoţeşte REM are loc atunci când o persoană se află în starea de veghe şi este adesea însoţită de halucinaţii ce par reale.
Studiul condus de profesorul Nelson a examinat 55 de cazuri ale oamenilor ce au pretins că au avut parte de o experienţă între viaţă şi moarte. Dintre aceştia 60% au experimentat episoade anterioare de intruziune a REM, comparativ cu 24% dintre participanţi care au fost aleşi întâmplător.
"În loc să treacă direct de la starea de REM la starea de veghe, creierul persoanelor care susţin că au experienţe între viaţă şi moarte, tinde să combine cele două stări", explică profesorul. Acest fapt duce la poziţionarea subiectului într-o stare numită "la limita conştiinţei".
"Multe persoane trec prin această stare pentru numai câteva secunde sau minute, până să treacă la starea de REM sau starea de veghe. Aflat «la limita conştiinţei», paralizia, luminile, halucinaţiile şi momentul de visare sunt absolut normale. În timpul unei crize precum stopul cardiac, această stare ar putea explica ceea ce se cunoaşte sub numele de experienţă dintre viaţă şi moarte" a continuat Nelson.
În studiul său, profesorul a subliniat faptul că astfel de experienţe sunt întâlnite în cazul unor situaţii aflate la limita dintre viaţă şi moarte (exemplu fiind traumele sau stopul cardiac). Aceste episoade au în comun întreruperea circulaţiei sângelui către creier.
"În mod normal, 20% din sângele pompat de inimă ajunge la creier. Dacă fluxul sangvin este redus şi ajunge la o treime din cantitatea obişnuită, creierul rămâne activ până la 10, maxim 20 de secunde, după care îşi pierde cunoştinţa. Creierul nu suferă leziuni, chiar dacă fluxul sângelui rămâne scăzut pentru ore întregi", afirmă cercetătorul.
"Atunci când sângele este evacuat din zona capului, îmediat înainte de pierderea cunoştinţei, ţesutul care este cel mai afectat este retina, nu creierul. În momentul în care retina este afectată, apare senzaţia de întuneric care vine dinspre exterior spre interior, şi astfel se produce efectul de tunel" explică Nelson.
"Lumina de la capătul tunelului poate veni de la două surse diferite. Poate fi vorba de o lumină ambientală - lumina dintr-o cameră de spital, care ar putea fi singurul element recogniscibil în momentul în care sângele este drenat din creier. Ca alternativă, sistemul REM, care este cunoscut pentru activarea sistemului vizual, ar putea genera o lumină internă, care există doar în creier" a mai precizat profesorul.
"Partea creierului asociată cu experienţele din afara corpului, regiunea temporoparietală, se află lângă zona responsabilă cu senzatia de mişcare". Acest lucru ar putea explica de ce oamenii au senzaţia că se mişcă în timpul acestor experienţe.
"În mod normal, această porţiune a creierului nu este implicată în procesul REM, dar, în unele cazuri, acest sistem nu funcţionează corespunzător, iar în timpul tranziţiei către starea de REM creierul poate avea parte de unele senzaţii de mişcare" a adăugat Nelson.
Pentru a explica senzaţiile de eliberare a sufletului şi de părăsire a trupului, profesorul Nelson a făcut referire la un studiu efectuat de neurologul elveţian Olaf Blanke. Acesta, împreună cu echipa sa, a făcut o descoperire uimitoare în timp ce pregătea o femeie de 43 de ani pentru operaţie. Această femeie a suferit convulsii, iar chirurgul i-a aplicat o serie de impulsuri electrice asupra creierului, pentru a depista de unde vine problema.
Deodată, femeia, care era conştientă în timpul procedurii, a mentionat că a avut parte de o experienţă de părăsire a trupului şi s-a uitat în jos către ea. Atunci când curentul electric a fost întrerupt, aceasta s-a "reîntors" în corp.
"Senzaţia femeii de a se afla în afara corpului sau în interiorul lui putea fi modificată la fel de simplu ca activarea unui întrerupător pentru aprinderea sau stingerea unui bec" a precizat profesorul Nelson.
Sentimentul de beatitudine ar putea fi explicat de sistemul de recompensare a creierului. În timpul unor momente de criză, corpul elimină o serie de substanţe chimice care provoacă un sentiment de relaxare şi bunăstare.
Dacă în timpul unei partide de vânătoare, grupul era încolţit de un animal de pradă, iar oamenii erau siguri că vor fi omorâţi, ar fi avut mai multe şanse dacă unul dintre aceştia ar fi rămas în urmă fără să se lupte, pentru a-i salva pe ceilalţi. Prădătorul ar petrece timpul şi energia pe un singur om, astfel fiind mai uşor pentru restul grupului să scape.
În timpul experienţei dintre viaţă şi moarte, Gillian MacKenzie şi-a întâlnit bunicul care murise în urmă cu doi ani. Aceasta i-a spus că a născut un băiat - lucru corect, dar pe care nu ar fi avut de unde să îl ştie - şi a avut senzaţia că îşi părăseşte corpul, că pluteşte deasupra lui şi că vede doctorii şi asistentele cum o operează.
De asemenea, aceasta a menţionat că a plutit şi deasupra soţului ei, Hamish, pe care l-a urmat pe coridoarele spitalului, văzând cum acesta îi dă un telefon mamei ei.
"Nu eram speriată, dar îmi doream să îl pot anunţa pe Hamish că totul va fi bine şi că voi reveni într-un fel înapoi în corp" a explicat Gillian.
"I-am spus bunicului că trebuie să îl părăsesc şi să mă reîntorc să am grijă de copil şi de soţ, dar el m-a avertizat că trebuie să am argumente puternice pentru a avea voie să mă întorc în corp", a continuat Gillian.
În timpul acestui episod, Gillian a retrăit diferite momente din trecut, atât bune, cât şi rele, şi s-a reîntors cu o percepţie diferită asupra propriei vieţi. De exemplu, ea nu a iertat-o niciodată pe mama ei pentru faptul că a lăsat-o la internat şi îşi aduce aminte că a plâns atunci când aceasta a plecat.
"Retrăind aceste momente, am realizat că a fost foarte greu şi pentru ea să mă vadă plângând, dar nu i s-a permis să privească în urmă. Am înţeles mai bine această situaţie şi i-am spus bunicului că ar trebui să mă întorc pentru împărtăşi această nouă viziune asupra problemelor şi pentru a-i ajuta astfel şi pe ceilalţi. După care am revenit", a explicat Gillian.
În anii care au urmat, Gillian a devenit consilier. "Înaintea aceastei experienţe eram intolerantă cu oamenii, dar m-am schimbat şi am devenit un alt om".
"Poţi veni cu o explicaţie raţională legată de acest gen de experienţă, dar ar fi în zadar. Pentru noi aceste episoade sunt reale şi au un efect profund asupra noastră şi a modului în care ne trăim viaţa după aceea. În urma acestei experienţe mi-a dispărut orice frică pe care ar fi trebuit să o am în legătură cu moartea mea şi consider că acest fapt m-a transformat într-o persoană mai bună. Le poţi numi halucinaţii, dacă vrei, dar ele sunt parte din realitatea noastră" a precizat Gillian.
Este negată existenţa lui Dumnezeu de explicaţia ştiinţifică a acestui fenomen?
Profesorul Nelson a menţionat că nu intenţionează să nege existenţa lui Dumnezeu sau să diminueze importanţa experienţelor de acest gen.
"Există o schismă tot mai mare între persoanele care cred că Dumnezeu este un anacronism şi consideră că toate experienţele spirituale sunt o iluzie periculoasă, şi cei care spun că religia stă la baza vieţii lor" explică Nelson.
"Am considerat că ar fi indicat ca un neurolog să încerce să explice natura experienţelor spirituale, nu să aducă teorii false. Tratez cu foarte mare respect acest tip de experienţe, deoarece ele sunt foarte importante pentru cei care le-au avut. Acestea pot fi considerate cele mai influente experienţe pe care ar fi putut să le aibă vreodată" continuă profesorul.
"Aşadar trebuie să încerc să explic în termeni fiziologici cauzele şi modurile în care se produc aceste experienţe, dar aş putea demonstra că nu se află în contradicţie cu credinţa oamenilor în Dumnezeu, pentru cei religioşi" a declarat acesta.
"În fond, cine poate spune că acest mecanism nu a fost creat de Dumnezeu tocmai pentru a oferi oamenilor un confort atunci când aceştia au nevoie de el - momentul când se apropie de moarte?", încheie profesorul neurolog Kevin Nelson.
Sursa: Daily Mail
Gillian MacKenzie îşi aminteşte că a fost îngrijorată de starea copilului său nenăscut atunci când lumea din jurul ei a fost înghiţită de întuneric, cu excepţia unui singur punct luminos. Era conştientă că sarcina avea probleme şi că pierdea mult sânge în timpul acesteia, dar se simţea confortabil în acea lumină.
"Iniţial a fost un singur punct, iar apoi am observat că am fost târâtă spre el, acesta mărindu-se din ce în ce mai mult. Luminozitatea era atât de puternică, încât aveam senzaţia că mă aflu într-un tunel" a susţinut aceasta.
"Nu am simţit nicio frică atunci când mă aflam în tunel şi mă cufundam în lumină. Nu era un sentiment prea plăcut. Îl pot descrie doar ca pe un sentiment de transă", a continuat Gillian.
"Deodată am auzit o voce bărbătească ce striga: «Gill!». Era o voce foarte drăguţă şi m-am gândit: «O nu, mă aflu în faţa lui Dumnezeu şi eu nici măcar nu cred în El». M-a întrebat dacă ştiu cine este şi i-am răspuns: «Da, dar mi-e teamă că nu pot să îţi pronunţ numele». S-a dovedit că avea un simţ al umorului dezvoltat, deoarece a chicotit la auzul răspunsului meu" a reluat aceasta.
Experienţa lui Gillian s-a petrecut în urmă cu mulţi ani, înaintea apariţiei poveştilor despre experienţele dintre viaţă şi moarte. Şi în ziua de azi acea senzaţie pare reală pentru Gillian, care a suferit o hemoragie în timpul naşterii.
Nimeni nu poate şti cu siguranţă, dar cercetătorii consideră că aproximativ o persoană din zece va avea o experienţă între viaţă şi moarte, cel mai probabil în timpul unui stop cardiac.
În general vom vedea o lumină, vom merge printr-un tunel, ne vom întâlni cu o persoană dragă sau vom gravita deasupra corpului nostru, urmărind doctorii şi asistentele în încercarea de a ne resuscita.
Acele persoane care au trecut printr-o astfel de experienţă au descris acest eveniment ca pe o stare de bucurie şi cugetare ce i-a schimbat pentru tot restul vieţii.
Majoritatea persoanelor consideră că au avut o străfulgerare şi au aruncat o privire asupra vieţii de apoi. Deseori, această experienţă le întăreşte credinţa şi duce la dispariţia fricii faţă de moarte. Pentru aceşti oameni, întâmplările par reale, lucide şi preţioase.
Pentru ei ar putea veni ca un şoc vestea că un respectat neurolog american crede că poate explica în termeni fiziologici totate simptomele experienţelor dintre viaţă şi moarte. Aceste explicaţii vor infirma ideile conform cărora sufletele îşi părăsesc trupurile pentru a face o călătorie în viaţa de apoi şi pentru a se reîntoarce pe Pământ.
Un neurolog oferă explicaţia ştiinţifică
Kevin Nelson, profesor de neurologie la Universitatea din Kentucky, a studiat timp de 30 de ani experienţele dintre viaţă şi moarte.
În noua lui carte, acesta a explicat toate elementele unei experienţe dintre viaţă şi moarte, argumentul lui central implicând REM (mişcare rapidă a ochilor). În această fază a somnului se produc cele mai multe vise, în timp ce persoana care doarme are corpul paralizat, cu excepţia ochilor, a inimii şi a diafragmei - cea care controlează respiraţia.
Profesorul Nelson consideră că unii oameni sunt mai sensibili decât alţii la ceea ce se numeşte "intruziunea REM", moment în care paralizia ce însoţeşte REM are loc atunci când o persoană se află în starea de veghe şi este adesea însoţită de halucinaţii ce par reale.
Studiul condus de profesorul Nelson a examinat 55 de cazuri ale oamenilor ce au pretins că au avut parte de o experienţă între viaţă şi moarte. Dintre aceştia 60% au experimentat episoade anterioare de intruziune a REM, comparativ cu 24% dintre participanţi care au fost aleşi întâmplător.
"În loc să treacă direct de la starea de REM la starea de veghe, creierul persoanelor care susţin că au experienţe între viaţă şi moarte, tinde să combine cele două stări", explică profesorul. Acest fapt duce la poziţionarea subiectului într-o stare numită "la limita conştiinţei".
"Multe persoane trec prin această stare pentru numai câteva secunde sau minute, până să treacă la starea de REM sau starea de veghe. Aflat «la limita conştiinţei», paralizia, luminile, halucinaţiile şi momentul de visare sunt absolut normale. În timpul unei crize precum stopul cardiac, această stare ar putea explica ceea ce se cunoaşte sub numele de experienţă dintre viaţă şi moarte" a continuat Nelson.
În studiul său, profesorul a subliniat faptul că astfel de experienţe sunt întâlnite în cazul unor situaţii aflate la limita dintre viaţă şi moarte (exemplu fiind traumele sau stopul cardiac). Aceste episoade au în comun întreruperea circulaţiei sângelui către creier.
"În mod normal, 20% din sângele pompat de inimă ajunge la creier. Dacă fluxul sangvin este redus şi ajunge la o treime din cantitatea obişnuită, creierul rămâne activ până la 10, maxim 20 de secunde, după care îşi pierde cunoştinţa. Creierul nu suferă leziuni, chiar dacă fluxul sângelui rămâne scăzut pentru ore întregi", afirmă cercetătorul.
"Atunci când sângele este evacuat din zona capului, îmediat înainte de pierderea cunoştinţei, ţesutul care este cel mai afectat este retina, nu creierul. În momentul în care retina este afectată, apare senzaţia de întuneric care vine dinspre exterior spre interior, şi astfel se produce efectul de tunel" explică Nelson.
"Lumina de la capătul tunelului poate veni de la două surse diferite. Poate fi vorba de o lumină ambientală - lumina dintr-o cameră de spital, care ar putea fi singurul element recogniscibil în momentul în care sângele este drenat din creier. Ca alternativă, sistemul REM, care este cunoscut pentru activarea sistemului vizual, ar putea genera o lumină internă, care există doar în creier" a mai precizat profesorul.
"Partea creierului asociată cu experienţele din afara corpului, regiunea temporoparietală, se află lângă zona responsabilă cu senzatia de mişcare". Acest lucru ar putea explica de ce oamenii au senzaţia că se mişcă în timpul acestor experienţe.
"În mod normal, această porţiune a creierului nu este implicată în procesul REM, dar, în unele cazuri, acest sistem nu funcţionează corespunzător, iar în timpul tranziţiei către starea de REM creierul poate avea parte de unele senzaţii de mişcare" a adăugat Nelson.
Pentru a explica senzaţiile de eliberare a sufletului şi de părăsire a trupului, profesorul Nelson a făcut referire la un studiu efectuat de neurologul elveţian Olaf Blanke. Acesta, împreună cu echipa sa, a făcut o descoperire uimitoare în timp ce pregătea o femeie de 43 de ani pentru operaţie. Această femeie a suferit convulsii, iar chirurgul i-a aplicat o serie de impulsuri electrice asupra creierului, pentru a depista de unde vine problema.
Deodată, femeia, care era conştientă în timpul procedurii, a mentionat că a avut parte de o experienţă de părăsire a trupului şi s-a uitat în jos către ea. Atunci când curentul electric a fost întrerupt, aceasta s-a "reîntors" în corp.
"Senzaţia femeii de a se afla în afara corpului sau în interiorul lui putea fi modificată la fel de simplu ca activarea unui întrerupător pentru aprinderea sau stingerea unui bec" a precizat profesorul Nelson.
Sentimentul de beatitudine ar putea fi explicat de sistemul de recompensare a creierului. În timpul unor momente de criză, corpul elimină o serie de substanţe chimice care provoacă un sentiment de relaxare şi bunăstare.
Dacă în timpul unei partide de vânătoare, grupul era încolţit de un animal de pradă, iar oamenii erau siguri că vor fi omorâţi, ar fi avut mai multe şanse dacă unul dintre aceştia ar fi rămas în urmă fără să se lupte, pentru a-i salva pe ceilalţi. Prădătorul ar petrece timpul şi energia pe un singur om, astfel fiind mai uşor pentru restul grupului să scape.
În timpul experienţei dintre viaţă şi moarte, Gillian MacKenzie şi-a întâlnit bunicul care murise în urmă cu doi ani. Aceasta i-a spus că a născut un băiat - lucru corect, dar pe care nu ar fi avut de unde să îl ştie - şi a avut senzaţia că îşi părăseşte corpul, că pluteşte deasupra lui şi că vede doctorii şi asistentele cum o operează.
De asemenea, aceasta a menţionat că a plutit şi deasupra soţului ei, Hamish, pe care l-a urmat pe coridoarele spitalului, văzând cum acesta îi dă un telefon mamei ei.
"Nu eram speriată, dar îmi doream să îl pot anunţa pe Hamish că totul va fi bine şi că voi reveni într-un fel înapoi în corp" a explicat Gillian.
"I-am spus bunicului că trebuie să îl părăsesc şi să mă reîntorc să am grijă de copil şi de soţ, dar el m-a avertizat că trebuie să am argumente puternice pentru a avea voie să mă întorc în corp", a continuat Gillian.
În timpul acestui episod, Gillian a retrăit diferite momente din trecut, atât bune, cât şi rele, şi s-a reîntors cu o percepţie diferită asupra propriei vieţi. De exemplu, ea nu a iertat-o niciodată pe mama ei pentru faptul că a lăsat-o la internat şi îşi aduce aminte că a plâns atunci când aceasta a plecat.
"Retrăind aceste momente, am realizat că a fost foarte greu şi pentru ea să mă vadă plângând, dar nu i s-a permis să privească în urmă. Am înţeles mai bine această situaţie şi i-am spus bunicului că ar trebui să mă întorc pentru împărtăşi această nouă viziune asupra problemelor şi pentru a-i ajuta astfel şi pe ceilalţi. După care am revenit", a explicat Gillian.
În anii care au urmat, Gillian a devenit consilier. "Înaintea aceastei experienţe eram intolerantă cu oamenii, dar m-am schimbat şi am devenit un alt om".
"Poţi veni cu o explicaţie raţională legată de acest gen de experienţă, dar ar fi în zadar. Pentru noi aceste episoade sunt reale şi au un efect profund asupra noastră şi a modului în care ne trăim viaţa după aceea. În urma acestei experienţe mi-a dispărut orice frică pe care ar fi trebuit să o am în legătură cu moartea mea şi consider că acest fapt m-a transformat într-o persoană mai bună. Le poţi numi halucinaţii, dacă vrei, dar ele sunt parte din realitatea noastră" a precizat Gillian.
Este negată existenţa lui Dumnezeu de explicaţia ştiinţifică a acestui fenomen?
Profesorul Nelson a menţionat că nu intenţionează să nege existenţa lui Dumnezeu sau să diminueze importanţa experienţelor de acest gen.
"Există o schismă tot mai mare între persoanele care cred că Dumnezeu este un anacronism şi consideră că toate experienţele spirituale sunt o iluzie periculoasă, şi cei care spun că religia stă la baza vieţii lor" explică Nelson.
"Am considerat că ar fi indicat ca un neurolog să încerce să explice natura experienţelor spirituale, nu să aducă teorii false. Tratez cu foarte mare respect acest tip de experienţe, deoarece ele sunt foarte importante pentru cei care le-au avut. Acestea pot fi considerate cele mai influente experienţe pe care ar fi putut să le aibă vreodată" continuă profesorul.
"Aşadar trebuie să încerc să explic în termeni fiziologici cauzele şi modurile în care se produc aceste experienţe, dar aş putea demonstra că nu se află în contradicţie cu credinţa oamenilor în Dumnezeu, pentru cei religioşi" a declarat acesta.
"În fond, cine poate spune că acest mecanism nu a fost creat de Dumnezeu tocmai pentru a oferi oamenilor un confort atunci când aceştia au nevoie de el - momentul când se apropie de moarte?", încheie profesorul neurolog Kevin Nelson.
Sursa: Daily Mail
luni, 16 mai 2011
duminică, 15 mai 2011
miercuri, 11 mai 2011
Rugaciune....=)) si puncte de vedere ...=))
RUGACIUNEA UNEI FEMEI
Doamne, acuma, inainte de a merge la culcare, ma rog cu multa
credinta, sa-mi daruiesti un barbat frumos, inteligent, puternic,
dragastos si supus. Sa fie compozitor, poet, sa aiba mult umor, din
acela pe care eu il inteleg. Sa-i placa familia si prietenii mei si nu
fotbalul.
Sa nu sforaie si sa urineze asezat, fara sa stropeasca prin
baie. Sa nu ma faca sa astept atunci cand spune ca ma va suna. Sa
ajunga la timp acasa, fara sa miroasa a sapun necunoscut.
Sa stiu mereu unde este, mai putin cand imi cumpara flori si cadouri,
sau sa-mi faca serenade. Sa-mi dea 3 ore sa ma aranjez atunci cand
spune ca vom iesi, sa lesine de emotie cand ma vede, sa danseze mai
bine decat Fred Astaire .
Sa aiba un serviciu foarte bine remunerat. Sa fie generos si
cand cheltuiesc banii sa nu se supere. Sa stie sa gateasca si sa-i
placa sa ajute la treburile casei. Sa-i placa sa ramana ore intregi
ascultandu-ma. Sa gandeasca inainte de a vorbi si sa spuna adevarul,
numai adevarul si nimic altceva decat adevarul.
Sa-mi traga scaunul cand ma asez la masa, sa-mi deschida portiera la
masina si sa stie sa-mi faca masaj pe spate. Sa ma vada slaba mereu,
mereu. Sa inteleaga durerile mele de cap si sa-mi aduca micul dejun la
pat.
Da-mi Doamne un barbat fidel, dragastos, care sa ma iubeasca
cu respect si cu pasiune, numai pentru mine si nu pentru marimea
sanilor mei. Sa nu aiba ochi pentru nici o alta femeie si sa-mi spuna
mereu ce frumoasa ma vede si ce noroc a avut sa ma intalneasca.
Te rog Doamne, da-mi barbatul care ma va iubi pana la moarte !
A M I N.
RUGACIUNEA UNUI BARBAT
Doamne, te rog, daruieste-mi o blonda, surdo-muta si nimfomana, cu
niste tzatze enorme si sa fie fiica unui distribuitor national de bere
.
A M I N
Doamne, acuma, inainte de a merge la culcare, ma rog cu multa
credinta, sa-mi daruiesti un barbat frumos, inteligent, puternic,
dragastos si supus. Sa fie compozitor, poet, sa aiba mult umor, din
acela pe care eu il inteleg. Sa-i placa familia si prietenii mei si nu
fotbalul.
Sa nu sforaie si sa urineze asezat, fara sa stropeasca prin
baie. Sa nu ma faca sa astept atunci cand spune ca ma va suna. Sa
ajunga la timp acasa, fara sa miroasa a sapun necunoscut.
Sa stiu mereu unde este, mai putin cand imi cumpara flori si cadouri,
sau sa-mi faca serenade. Sa-mi dea 3 ore sa ma aranjez atunci cand
spune ca vom iesi, sa lesine de emotie cand ma vede, sa danseze mai
bine decat Fred Astaire .
Sa aiba un serviciu foarte bine remunerat. Sa fie generos si
cand cheltuiesc banii sa nu se supere. Sa stie sa gateasca si sa-i
placa sa ajute la treburile casei. Sa-i placa sa ramana ore intregi
ascultandu-ma. Sa gandeasca inainte de a vorbi si sa spuna adevarul,
numai adevarul si nimic altceva decat adevarul.
Sa-mi traga scaunul cand ma asez la masa, sa-mi deschida portiera la
masina si sa stie sa-mi faca masaj pe spate. Sa ma vada slaba mereu,
mereu. Sa inteleaga durerile mele de cap si sa-mi aduca micul dejun la
pat.
Da-mi Doamne un barbat fidel, dragastos, care sa ma iubeasca
cu respect si cu pasiune, numai pentru mine si nu pentru marimea
sanilor mei. Sa nu aiba ochi pentru nici o alta femeie si sa-mi spuna
mereu ce frumoasa ma vede si ce noroc a avut sa ma intalneasca.
Te rog Doamne, da-mi barbatul care ma va iubi pana la moarte !
A M I N.
RUGACIUNEA UNUI BARBAT
Doamne, te rog, daruieste-mi o blonda, surdo-muta si nimfomana, cu
niste tzatze enorme si sa fie fiica unui distribuitor national de bere
.
A M I N
luni, 9 mai 2011
vineri, 6 mai 2011
doar citate
"
Un pesimist este cineva care, atunci când trebuie să aleagă dintre două rele, le alege pe amândouă.
Experienţa este numele pe care îl dau toţi greşelilor pe care le fac.
Atâta timp cât o femeie poate să arate cu 10 ani mai tânără decât fiica ei, este perfect mulţumită.
Moda este o formă de urâţenie atât de intolerabilă, încât trebuie să o schimbăm la fiecare şase luni.
Este pentru că omenirea nu ştia încotro mergea, că a reuşit să-şi găsească drumul.
Burlacii ar trebui să plătească un impozit mai mare; nu este corect ca unii bărbaţi să fie mai fericiţi decât alţii.
Să îţi trăieşti viaţa este ceva foarte rar. Majoritatea oamenilor doar există.
Oamenii strică fiecare clipă de romantism prin încercarea de a o face să dureze pentru totdeauna.
Frumuseţea adevărată ia sfârşit acolo unde începe expresia intelectualizată.
A fi apt de o pasiune şi a nu o trăi, te face incomplet şi limitat.
Cine, fiind iubit, este sărac?
Adevărul este rareori pur şi niciodată simplu.
Omul este un animal raţional care întotdeauna îşi pierde cumpătul atunci când este chemat să acţioneze în concordanţă cu principiile raţiunii.
Când o femeie se mărită din nou, o face pentru ca şi-a detestat primul bărbat. Când un bărbat se recăsătoreşte, o face pentru că şi-a adorat prima soţie. Femeile îşi încearcă norocul; bărbaţii şi-l riscă.
Punctualitatea e un hoţ care fură timpul.
Cred că Dumnezeu, la crearea omului, cumva şi-a supraestimat abilităţile.
Sufletul se naşte bătrân, dar devine tânăr. Asta este comedia vieţii. Iar corpul se naşte tânăr şi devine bătrân. Asta este tragedia vieţii.
Dacă banii nu aduc fericirea, atunci vreau să îmi trăiesc nefericirea într-un confort total.
A defini înseamnă a limita.
Fiecare dintre noi suntem un diavol, şi transformăm lumea în care trăim în propriul iad.
"
sunt doar citate...
duminică, 1 mai 2011
Quasar
Un quasar este o galaxie îndepărtată cu un nucleu galactic puternic activ, care emite enorme cantităţi de energie. Quasarii au fost identificaţi iniţial ca surse cvasi-punctiforme de radiaţie electromagnetică (unde radio şi lumină vizibilă), asemănătoare prin aceasta stelelor, mai curând decât galaxiilor, care sunt surse extinse. Asfel se explică numele de quasar, o contracţie a denumirii în limba engleză quasi-stellar radio source (sursă radio cvasi-stelară). Natura acestor obiecte a fost iniţial controversată, rămânând astfel până în anii 1980. Astăzi există un consens ştiinţific în această privinţă: un quasar este o regiune compactă, cu rază de 10 până la 10.000 de ori raza Schwarzschild a găurii negre supermasive din galaxie, alimentată prin discul de creştere.
Quasarii sunt prin excelenţă obiecte cosmice foarte îndepărtate. Cel mai apropiat quasar (din cei peste 100.000 recenzaţi până acum) se află la o distanţă de 240 megaparseci (~ 780 milioane de ani lumină), iar cel mai îndepărtat (numit CFHQS J2329-0301, cu un decalaj spectral de 6,3) la aproape 13 miliarde de ani lumină. Dacă se ia în considerare că Universul s-a născut în urmă aproximativ 13,7 miliarde de ani, înseamnă că lumina acestui ultim quasar a fost emisă când Universul avea mai puţin de 1 miliard de ani. Astronomii din echipa franco-canadiană care a descoperit acest quasar estimează că masa totală a găurii negre din centrul său atinge cam 500 de milioane de mase solare.
Cel mai luminos quasar observat vreodată (botezat 3C 273 şi aflat în constelaţia Virgo) are o magnitudine absolută de circa 12,9, însă o magnitudine relativă de –26,7. Asta înseamnă că dacă acest obiect celest ar fi la o distanţă de aproximativ 33 de ani lumină de Terra, ar lumina la fel de intens precum Soarele.
miercuri, 27 aprilie 2011
American lady
I've come back from afair
So many times
And so I've learned
American lady
Sometimes a loner
So alone, so far
No encuetro una salida
que me devuelva
quien soy yo
y busco entre otras vidas
y no amanece el sol.
Noche de cuatro lunas
que fuerte tu
que fragil yo
Noche de cuatro lunas
tan lejos tu
tan cerca yo.
American lady
I've come back for my son
So many times
And so I?|ve loved
American lady
Sometimes alone
So alone, so far
No encuetro una salida
que me devuelva
quien soy yo
y busco entre otras vidas
y no amanece el sol.
Noche de cuatro lunas
que fuerte tu
que fragil yo
Noche de cuatro lunas
tan lejos tu
tan cerca yo.
I've come back from afair
So many times
And so I've learned
American lady
Sometimes a loner
So alone, so far
No encuetro una salida
que me devuelva
quien soy yo
y busco entre otras vidas
y no amanece el sol.
Noche de cuatro lunas
que fuerte tu
que fragil yo
Noche de cuatro lunas
tan lejos tu
tan cerca yo.
American lady
I've come back for my son
So many times
And so I?|ve loved
American lady
Sometimes alone
So alone, so far
No encuetro una salida
que me devuelva
quien soy yo
y busco entre otras vidas
y no amanece el sol.
Noche de cuatro lunas
que fuerte tu
que fragil yo
Noche de cuatro lunas
tan lejos tu
tan cerca yo.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)